Author Archive: administrator

construcții metalice

construcții metalice 2Etapele realizării unei construcții metalice

Etapele realizării unei construcții metalice presupune existența mai multor pași prin care se ajunge la produsul finit. Astfel, prima etapă presupune proiectarea. La această etapă are lor corelarea capacității de a proiecta construcția cerută și oricare alt proiect cerut. Are loc observarea și vizualizarea structurii metalice în format 3D și avizarea proiectului final de rezistență. Această etapă este produsul arhitectului.

În etapa următoare se realizează corelarea rezultatul muncii arhitectului cu viziunea inginerilor. Astfel, are loc mantajul structurii metalice pe șantier, oferirea suportului tehnic și realizarea unui timp redus de execuție a lucrărilor. La următoarea etapă, cea de producție, are loc confecționarea profilelor care se realizează în timp redus prin utilizarea celor mai noi și mai performante tehnologii, iar producția profilelor se realizează în mod automat.

La lucrările de mansardări și a unor construcții metalice supraetajate, lucrările încep prin etapa de avizare a construcției până la predarea ei în funcțiune. În ultima etapă, cea de montaj, structura metalică este transportată pe șantier și este ambalată pe componente. Fiecare profil și element al structurii are inscripționat un cod, iar asamblarea se face prin coordonarea codurilor respective de pe fiecare eleement metalic.

Livrarea elementelor metalice este însoțită de instrucțiuni și de planșe de ansamblare. În acest mod, prin corelarea diverselor elemente, o construcție metalică este ridicată și apoi finisată pentru a fi predată spre exploatare sau în folosința clientului. În funcție de tipul și de destinația finală a construcției, ultima etapă, cea a finisării, poate fi diferită de la caz la caz. Pentru o locuință această etapă presupune alte elemente și pași decât procesul de finalizare a unei hale industriale sau fabrici.

carduri personalizate PVC

carduri personalizate PVCEtapele de producție a carduri personalizate PVC

Care sunt etapele de producție a unor carduri personalizate PVC? Etapa de producție începe cu ideea. Mai întâi, clientul nostru enumeră principiile după care se ghidează afacerea sa, schițează principalele concepte și ambalează ideea în cuvinte frumoase. Se întâmplă ca, clienții noști să fie persoane extrem de creative și talentate și să vină cu o schiță de desen pe care sunt redate toate cuvintele pe care urma să ni se spună și, în acest fel, nouă nu ne rămâne decât să ambalăm frumos ideea sa, cu tot cu desen sub forma unor carduri personalizate PVC de toată frumusețea!

Alteori, clientul nostru are puține rețineri față de originalitatea ideii sale și trebuie ajutat ca să și-o ambaleze într-o formă plăcută, inovativă și atrăgătoare. Aici, specialiștii noștri pricepuți în comunicare și ca cei mai creativi oameni din lume ce sunt, discută cu clientul nostru și îl întreabă despre profilul afacerii sale, ce dorește să obțină, idei de dezvoltare și cum crede că își poate pune în valoare munca într-un mod unic și original, nameivăzut de concurență. În acest fel, echipa îl ajută pe client să ajungă la cea mai frumoasă și mai mulțumitoare variantă de carduri personalizate PVC, adaptate perfect necesităților și viziunii sale.

A treia etapă, este cea de producție propriu-zisă, în care tehnicienii si graficienii lucrează cot la cot pentru a crea carduri cu personalitate puternică și unică! Sunt decupate colțuri, înfoliate imagini, desenate idei, fotografii, perforate sau magnetizate carduri în așa fel încât să corecspundă comenzii și exigențelor clientului care a comandat cardurile. La final, comanda este preluată de clientul mulțumit și își continuă drumul pentru a aduce succes și prosperitate afacerii comanditarului. Voi ați comandat vreodată aceste tipuri de carduri? Sunt convinsă, însă, că aveți cel puțin unul în portmoneul dumneavoastră.

Petreceri pentru copii în Cluj

Petrecerile pentru copii în ClujPetreceri pentru copii în Cluj garantează distracția

Cu copiii e greu să te plictisești, dar la petrecerile pentru copii în Cluj e imposibil să îți amintești de ceas, calendar sau griji. Activitățile interactive, poveștile ținutelor, armonia zâmbetelor și energia care definesc aceste evenimente te poartă în timp, către mult îndrăgita copilărie. Animatori, personaje și eroi de poveste ori MC-animatorii sunt o parte din gazdele care promit jocurile și activitățile socio-educative cu care părinții, copilașii și orice adult poate face echipă înspre realizarea unui eveniment distractiv de zglobiu.
Decorul petrecerii devine un castel unde nu te poți rătăci, copilași înarmați cu bucurie și dorință de joacă te însoțesc pe tărâmul acesta feeric. Fetițele își etalează rochițele cu demne și grațioase atitudini de prințese, iar ținutele băiețeilor îți promit siguranța acestei călătorii, doar privind la grija față de papion ori cămășută.
Distracția începe la masa rotundă de unde izvorăște fericirea acestui eveniment; copilașii își pregătesc accesoriile de purtat, unii își demonstrează abilitățile de pictori ori desenatori în timp ce alții, deboredează deja energia pe la jucăriile gonflabile sub supravegherea unor adulți. Imaginea de ansamblu este ceea ce denumim ca atmosferă garantată de petrecerile pentru copii în Cluj.
Petrecerile pentru copii sunt parte din agenda părinților din Cluj atunci când își doresc cele mai frumoase activități și jocuri în viața familiei lor. Gazdele devin invitați în atmosfera de poveste și bucuria care ține deseori de foame, sete sau somn. Toată lumea este angrenată în firul țesut cu râsete, bucurie și joacă.

Dacă cauți distracție pentru copilași plus, vrei să aveți parte de un eveniment memorabil unde, în special, prezența ori fericirea copiilor este tratată la superlativ, apelează la serviciile petrecerilor pentru copii în Cluj.
Nicărieri nu-i mai distractiv ca la petrecerile pentru copii în Cluj!

Evenimente in Brasov

Evenimente in Brasov

Evenimente in Brasov, povestea unui calator

Daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa particip la evenimente in Brasov, in scurta mea vizita acolo, nu as fi crezut. Orasul de la poalele Tampei are un stil aparte de a-si cuceri musafirii. Ii privesti cerul si norii, surprins ca esti atat de aproape de ei. Apoi, privesti cu admiratie inspre Tampa si iti propui sa ajungi pe-acolo, daca timpul iti permite.
Nici nu te gandesti sa participi la vreunul din numeroasele evenimente care au loc zi de zi aici. (mai mult…)

Evenimente in Brasov

Evenimente in Brasov

Evenimente in Brasov – 3 motive sa participi la ele

Evenimente in Brasov sunt suficient de multe si de variate. Ca modalitate de relaxare activa, acestea pot fi un remediu la un stil de viata sedentar, lipsit de activitate. Dupa o zi de lucru sau de mers la cursuri, de dimineata pana aproape spre seara, tot ce iti doresti e sa ajungi acasa. Sa te odihnesti, sa te relaxezi, sa uiti de griji.
Totusi, e important sa constientizam ca uneori odihna si relaxarea pot fi active. Iar a uita de griji inseamna mai mult decat stagnarea in rutina si in cotidian. Un mod inedit de a te relaxa pot fi experientele noi, interactiunile frumoase cu alti oameni din comunitatea locala.
De ce sa participi la evenimente in Brasov? Pot fi multe motive, variate, in functie de fiecare eveniment in parte.

Iata insa 3 motive pentru a participa la evenimente organizate in Brasov.
Vei cunoaste oameni noi, brasoveni sau chiar turisti. Participand la evenimente in Brasov ai ocazia sa intalnesti oameni deosebiti, cu povesti de viata interesante.
Pot fi brasoveni care aleg sa isi investeasca timpul in activitati inedite sau pot fi chiar turisti dornici sa simta pulsul orasului intr-un mod autentic.
Vei invata lucruri noi, iti vei insusi abilitati. Daca alegi sa participi la ateliere, workshop-uri, seminarii sau chiar conferinte, ai ocazia sa inveti lucruri noi si, mai ales, sa iti dezvolti anumite abilitati. A invata ceva nou, fie ca e vorba de origami, o limba straina sau de editare grafica, e una dintre cele mai bune metode de a-ti antrena mintea.
Vei contribui la dezvoltarea comunitatii si sustinerea proiectelor locale.
Participand la evenimente in Brasov, desigur la cele de interes pentru tine, practic iei parte la dezvoltarea unei comunitati active si implicate in viata orasului. Tototdata, sustii proiectele locale cu initiative demne de laudat!

Trusă scule

Trusă scule

Trusă scule, o necesitate în casele tuturor

Fie că ești meseriaș sau amator, știm cu toții că în fiecare cămin este nevoie de o trusă scule completă. Reparațiile necesare în orice gospodărie sunt la ordinea zilei iar autoturismele au nevoie de asemenea de întreținere și schimburi frecvente. Pentru toate aceste reparații, este nevoie de o trusă profesională, ce acoperă toate nevoile dumneavoastră.
Elementele unei truse pot fi foarte variate și organizate pe mărimi și necesități. Ce conține o trusă scule completă? Chei combinate, fixe, inelare, de impact, dinamometrice, duble cu tubulare, șurubelnițe și capuri, tubulare etc. Elementele unei truse complete poate să depășească și 100 de piese. (mai mult…)

Guler magnetic

GULER MAGNETIC

Guler magnetic – un ajutor real pentru sănătate

Ritmul alert al vieții nostre cotidiene cauzează adesea un nivel ridicat al stresului. Solicitarea fizică a corpului și cea mentală se resimt, după o anumită vârstă și apar semne ale deteriorării organismului. Pentru a prevenii și trata simptomele unei oboseli generale, un guler magnetic rezolvă multe dintre problemele omului modern.

Care este principiul de funcționare al unui guler magnetic? Gulerul este o invenție care are în spate multă cercetare științifică și își găsește aplicativitatea în viața reală. Utilitatea unui guler magnetic vine din funcția lui care stimulează punctele de acupunctură ale gâtului, prin microcâmp magnetic. (mai mult…)

Creste productivitatea echipamente panificatie

Echipamente panificatieCand luam masa, nici nu ne gandim, ce munca grea sta in spatele fabricarii painei gustoase. Munca brutarului nu este usoara de loc, dar diferite echipamente panificatie moderne il poate ajuta foarte mult. Totodata in vederea cresterii productiei de produse de panificatie sunt foarte importante echipamente panificatie de calitate inalta.

Dintre acestea fac parte mixerele si cuptoarele speciale, daca se poate, cele construite din inox, pentru ca acestea se pot curata si intretine mai usor. Cuptoarele sunt de mai multe feluri, unele electrice pentru coacerea produselor proaspete, altele sunt destinate pentru coacerea produselor congelate. (mai mult…)

Facilități și dotări la o cazare în Cluj cu renume, Hotelul Transilvania

cazare in Cluj 3Facilități și dotări la o cazare în Cluj cu renume, Hotelul Transilvania

Hotelul Transilvania oferă cazare în Cluj într-o zonă ultracentrală, totuși într-o atmosferă liniștită. Este cel mai vechi hotel din oraș, atestat documentar încă din evul mediu, când în locul acestui hotel funcționa un han, iar în sec. al XIX-lea s-a transformat într-un hotel, păstrând menirea de cazare în Cluj de-a lungul secolelor, fără întrerupere. Fiind cea mai veche clădire al Clujului, structura ei nu a fost modificată, doar renovată și modernizată complet. Având o asemenea notorietate, dar și datorită echipei de profesioniști, a modernelor dotări, la Hotelul Transilvania oferă cazare în Cluj, unde turiștii trăiesc adevărate clipe de relaxare și încântare.

Hotelul dispune de 28 camere, cu o capacitate totală de 48 locuri, structurată astfel: 8 camere single, 16 camere duble, 2 apartamente și 2 apartamente junior. Hotelul dispune de o terasă în curtea interioară a clădirii, cu o capacitate de 100 de locuri; o sală de evenimente cu 40 locuri; un social room; un restaurant, ce oferă preparate din bucătăria tradițională și internațională, cu 25 locuri; și parcare gratuită.

Facilități și servicii:
internet wireless, TV cablu, linie telefonică, minibar, izolare fonică a camerelor, aer condiționat în anumite camere.
Alimentație și băuturi: meniu à la carte, mic dejun inclus în prețul camerei, servicii de bar, cafenea, room service
Personal: recepție deschisă non-stop, serviciu de trezire la ora dorită, personal multilingv (română, maghiară, engleză)
Business și întâlniri de afaceri: sală de conferințe cu toate dotările incluse, birou pentru interviuri, servicii de catering, welcome coffe și coffe break
Servicii suplimentare gratuite: parcare supravegheată video cu 10 locuri, seif, uscător de păr și fier de călcat, păstrare bagaje, ziare, ghiduri, fax, printare, xerox
Servicii suplimentare contra cost: servicii de spălătorie, călcătorie, pat suplimentar, transport de la și la aeroport, ghid turistic.

Adezivi și mortare uscată

adezivi și mortare uscatăO gamă largă de adezivi și mortare uscată de calitate de la firma Bega Minerale Industriale

În magazinele de specialitate puteți găsi o gamă larga de adezivi, mortare uscată, dar este foarte important, să lucrați cu materiale de calitate, ca lucrările executate să fie durabile și la final să aibă aspectul perfect. Dacă căutați niște adezivi și mortare uscată de calitate pentru amenajări interioare, vă recomandăm produsele firmei Bega Minerale Industriale Această firmă este cea mai cunoscută companie 100% românească prezentă pe piața materialelor industriale din România. În oferta companiei există o gamă largă de adezivi, finisaje și mortare pentru construcții, atât pentru interior, cât și pentru exterior, potriviți și în medii cu umiditate mai pronuntată, ambalați în saci de câte 25 kg. Acum aveți posibilitatea de a face o comandă online pentru produsele dorite pe site-ul firmei www.begamineraleshop.ro, fără să fiți nevoit de a pierde timpul cu cumpărăturile de la magazinele de specialitate.

Firma Bega Minerale Industriale oferă următoarele produse:
Adezivi pentru construcții: adeziv de plăci ceramice exterior, adeziv flexibil exterior pentru plăci ceramice și piatră, adeziv masă șpaclu vată minerală, adeziv de plăci ceramice de interior, adeziv pentru polistiren, adeziv și masă de șpaclu pentru polistiren
Finisaje pentru construcții: glet universal pentru interior și exterior, liant pe bază de ciment și cuarț, șapă autonivelentă pe bază de ciment, tencuială mecanizată și manuală pentru interior, tencuială mecanizată și manuală pentru exterior
Mortare pentru construcții: mortar de înzidire, mortar fin – tinci pentru tencuire și reparații interior sau exterior, mortar pentru zidirea blocurilor de BCA
Produsele din gama de adezivi și mortare uscată sunt folosiți la lucrări de amenajare interioare: faianțare și plăcări de gresii interoare, la lucrări de finisaje: gletuit.